“Este oprirea rapida a vietii. A functiilor vitale. Ai 3 – 4 minute. Ai trei sau patru minute sa-l intalnesti. Se intampla numai in conditiile astea: trebuie sa fie in moarte clinica. Moarte subita. Oprirea rapida a vietii. Stop.”
Nu-l interesa lumea, si pe cat de mult cei din jur il priveau, unii mirati, altii compatimitori, altii cu batjocura, el reusea sa treaca frivol peste prejudecatile oamenilor. Nu se gandea, nici nu s-a gandit vreodata, ca oamenii ar putea sa-l faca sa renunte la felul lui de a fi. Oricum nu era nimic ciudat in a fotografia un caine lovit de o masina, in lumina blanda a apusului care se cobora aproape parintesc asupra blanii brune-rosiatice a cainelui, care se misca usor, dar nu fara vreo semnificatie, in bataia unei adieri de toamna. Ba chiar unii batrani ce stateau in poarta si discutau despre compensate l-au luat la rost, pe motivul ca “Il bate Dumnezeu!”. Sau alt’data, cand, desi ploua, a iesit din casa sa faca poze unui betiv care cazuse cu capu de asfalt si, lungit cat o pomana, cu sangele siroindu-i din cap, horcaia incercand sa traga cate o gura de aer, ca dupa un efort prelungit. De la geam avea vedere catre strada, si mai ales catre intersectia unde era amplasat strategic un birt, pentru soferii de tir si betivii din comuna, care obisnuiau, si unii si altii, sa viziteze acel lacas si, ocazional, sa se ia la bataie pe motive felurite si foarte exotice. Unii ar spune ca nu e cine-stie-ce, ca asta se intampla frecvent, ba inca si la “case mai mari”, insa pentru un fotograf acea microsocietate era preludiul unui portofoliu al emotiilor umane, si nu numai. Cu toate acestea se simtea ingradit, si se obliga singur sa gaseasca situatii la limita, fie ele scarboase, fie de un frumos dumnezeiesc, care sa taie rasuflarea oricarui om. Probabil din cauza asta atrasese asupra lui o aura funebra, cateotada de-a dreptul infricosatoare, care actiona ca un fel de scut spiritual intre el si lume.
“Tu de unde stii? Tu ai vazut?”
“Da!”
Oprirea brusca a vietii. Soc. Emotie. Moarte subita. Se gandea numai la asta. La ce auzise. Incepuse sa-si inchipuie fel-de-fel de scenarii, mai mult sau mai putin probabile, care implicau un demers fotografic la granita dintre viata si moarte. Ii trebuia doar un om care sa moara. Sa fie dispus sa moara. O serie de evenimente, biologice, metafizice, n-ar fi contat, care sa duca la moartea unui om in prezenta lui. Dar trebuie sa moara subit. De aceea probabilitatea ca sa se intample asta, ca si act medical, era foarte rara, daramite sa se mai intample si in prezenta lui. Citind ca moartea subita poate fi provocata si de o emotie puternica, un soc, incepuse sa pandeasca batranele din sat, pe strada, noaptea. Desi e posibil sa fi functionat, dac-ar fi iesit dupa stalpul din fata portii lu’ Zbanghioaica, si ar fi tipat cu putere la o baba, cu intentia de a o speria de moarte, noaptea i-ar fi imputinat si ingreunat misiunea de a fotografia. A incercat totusi, intr-o seara, sa sperie doua batrane, dar se pare ca aveau inima puternica si, mai mult, au pus si mana pe cate o piatra azvarlind-o dupa el. Plus ca s-a chinuit si si-a rupt pantalonii sarind intr-o gradina, sa scape de batrane, care s-au pornit sa urle prin sat cum ca le-a atacat,cu gandul sa le violeze, un barbat care parea, dupa spusele lor, ca seamana cu baciu din sat. Se stia despre baci ca e capabil, dupa ce a fost prins sodomizand o capra. A doua zi politia era la stana. Altadata, pandind copiii care se duceau sa faca baie la rau, dupa o noapte ploioasa, a sperat sa se inece vreunul, si se gandea cum l-ar fi tras la mal, si ar fi asteptat sa moara. Ba inca se apucase sa citeasca din ghidul de prim ajutor din trusa medicala din Dacia 1300 a lu’ tata-sau, despre metodele de resuscitare si mentinere a functiilor vitale in diverse situatii. Se gandea ca va putea determina cu precizie cand inceteaza viata. Luase in calcul si cele 3 – 4 minute. In ciuda eforturilor facute nu reusea sa gaseasca o solutie. A fost pana si-n spitale, stand pe langa camera de garda unde erau adusi pacientii la urgente, sperand sa moara unul pe targa. Dar multi mureau in camera de garda. Ieseau acoperiti de acolo. Apoi s-a gandit sa ocheasca un cersetor, sa-l urmareasca, sa vada unde-i e barlogu si sa-l omoare. Isi facuse planul destul de minutios, mai ales la partea cu moartea, trebuia sa moara subit. Sa nu mai respire, sa nu ceara indurare, sa nu mai miste. Dar nici dedicatia lui paroxistica fata de aceasta idee n-ar fi putut sa-l determine sa faca o crima. Astfel ca, intr-o zi, si-a montat aparatul pe trepied, langa treptele din fata casei, l-a setat pentru declansare temporizata, la 10 minute: in doua minute ar fi fost sus pe casa, in 3 minute s-ar fi pregatit (se gandise la marja asta de eroare dat fiind ca alegerea constienta a mortii nu era tocmai un lucru usor), iar in alte 5 minute, calculand dupa cazatura in cap pe care vroia s-o ia, ar fi fost in agonie pana in momentul mortii, cand aparatul s-ar fi declansat. Desi in mintea lui toate erau clare, inca mai ezita gandindu-se la durerea ce o va lasa parintilor, dar se consola cu ideea ca, daca va functiona, parintii vor vedea poza si se vor linisti. “Totul o sa fie bine!”
Crapatura din craniu lasa sangele sa se prelinga pe ciment in rotocoale. Parintii lui, cu fetele zbarcite de emotie, se pusera in jurul sau, ca la un priveghi autentic, gesticuland dupa ajutor, tipand si exprimandu-se cum puteau mai bine in contextul situatiei. Totul parea ca se desfasoara in reluare pnt el, care privea de jos aparatul, zambind si incercand parca, in toata agonia mortii, sa-si linisteasca parintii cu candoarea fetei lui schimonosite de cazatura. Cerul era pe sfarsite. A ridicat sfarsit mana, intr-un ultim spasm al impulsurilor electrice specifice vietii, aratand spre aparat.
Poza, inramata, prezenta un baiat, de vreo 17-18 ani, intr-o balta de sange, un barbat si o femeie care se uitau fix in lentila aparatului, si o pata alba, undeva sus, iesind parca din cadru. Cei de la laborator au zis ca e o eroare de aparat: scurgere de lumina.
vineri, 7 decembrie 2007
Fluturi...
În mijlocul furtunii o punte se destramă
Pierzi o iubită veche, ţinută într-o ramă
Rămâi doar cu o poză, de furie şi de teamă
Iar umbra ei, în beznă, isterică te cheamă.
Spargi rama de pământ, nu plângi
Nu scoţi un icnet, o urmă de cuvânt
Te uiţi în altă parte, şi norii fluturând
Se-adună-n ghem toţi peste tine
Pământ cutremurând.
Îţi reciţi singur în cap, convins de libertate:
„Ăla care iubeşte mai mult e inferior,
Trebuie pedepsit.”
Şi gata – atât a fost. Nu mai e nici o umbră
N-o mai iubeşti, te laşi pe spate
Atât de obosit...
E-atât amar în gură, şi ea atât de goală
Şi nu-ţi mai pasă, vrei s-adormi
Doar sângerând cerneală.
Dar stai – se-aude-un tunet
Scuipând deasupra ta
Şi scrii ce vezi, şi vezi ce scrii
Un zâmbet ca lumina
Un chicot de departe
E un magnet, e altă şansă
Chiar dacă
O lume vă desparte.
Şi te ridici şi fugi în noapte
Ca un strigoi pierdut
Şi ştii acum, cu siguranţă
Nimic nu ai pierdut.
În mijlocul furtunii o punte se clădeşte
Dansezi pe-un vals de inimi frânte şi speranţe
Motorul mort din tine, de mult stins, iar porneşte
Te-aşteapt-o lume înainte de vise şi romanţe.
Pierzi o iubită veche, ţinută într-o ramă
Rămâi doar cu o poză, de furie şi de teamă
Iar umbra ei, în beznă, isterică te cheamă.
Spargi rama de pământ, nu plângi
Nu scoţi un icnet, o urmă de cuvânt
Te uiţi în altă parte, şi norii fluturând
Se-adună-n ghem toţi peste tine
Pământ cutremurând.
Îţi reciţi singur în cap, convins de libertate:
„Ăla care iubeşte mai mult e inferior,
Trebuie pedepsit.”
Şi gata – atât a fost. Nu mai e nici o umbră
N-o mai iubeşti, te laşi pe spate
Atât de obosit...
E-atât amar în gură, şi ea atât de goală
Şi nu-ţi mai pasă, vrei s-adormi
Doar sângerând cerneală.
Dar stai – se-aude-un tunet
Scuipând deasupra ta
Şi scrii ce vezi, şi vezi ce scrii
Un zâmbet ca lumina
Un chicot de departe
E un magnet, e altă şansă
Chiar dacă
O lume vă desparte.
Şi te ridici şi fugi în noapte
Ca un strigoi pierdut
Şi ştii acum, cu siguranţă
Nimic nu ai pierdut.
În mijlocul furtunii o punte se clădeşte
Dansezi pe-un vals de inimi frânte şi speranţe
Motorul mort din tine, de mult stins, iar porneşte
Te-aşteapt-o lume înainte de vise şi romanţe.
vineri, 30 noiembrie 2007
O lume se naruie :))
Sunt socat. Nu, nu sunt socat, sunt siderat. Mint. Nici siderat nu sunt. Sunt consternat de-a dreptul, Si nu, nu am inebunit inca. Sa va spun ce mi s-a intamplat. Am fost cateva zile la tara. Pentru aceia dintre voi care sunteti de la oras si acest cuvant “tara” nu are alt inteles decat patrie, va edific, spunandu-va ca asa este numit si locul de bastina al bunicilor, pozitionat in mediul rural. Adica in acel loc unde tehnologia a dat bir cu fugitii si a lasat oamenii cu un amarat de bec de 40 W si un televizor alb-negru. Asa, si fiindca ploaia se juca pe afara, eu stateam in casa si numaram fascinat gandacii care se perindau pe acolo. In tot acest timp, bunica facea dezinvolta drumuri pana-n fundul casei. Cand ajungea acolo, se auzea o usa scartaind si un dop desfacandu-se. Treceau cateva secunde si procesul avea loc in mod invers Si tot facand dansa asemenea drumuri, incep sa devin circumspect. Astept pana ce iese din casa si ma duc in fundul casei sa vad care-I treaba.
Deschid dulapul si starea de consternare de care va povesteam mai sus sare pe mine, gata sa ma dea jos. Daca gaseam acolo “iarba” era de inteles: mai are nevoie omul sa se destinda; daca gaseam o narghilea nu era asa mare lucru: “iarba era prea moale”. Dar nu, inauntru erau niste sticle cu tuica. Si dintre acestea, uneia ii lipsea o palma din lichidul inveselitor. Concluzia acestei mici investigatii? Foarte simplu de tras: bunica-mea trage la masea. Imaginati-va: o babuta de la sat, cu batic in cap, cu frica de Dumnezeu – din acelea pe care le vedeti la stiri. Adica ceva de genul: “sweet ol’ lady”. Oare ce se intampla cu lumea asta? In ritmul asta, maine trebuie sa mai aflu ca sora-mea e hermafrodita… Asa, revenind la chestia cu maseaua si cu trasul, sper ca nu e ereditar. De fapt, se spune ca anumite chestii sar peste o generatie. Parintii mei nu beau. Asta nu-i a buna. Adica s-ar putea ca “microbul” sa fie in mine, zacand, gata sa scoata capul la lumina cu prima ocazie.
In acest moment ma trezesc. Este ora 8:43 dimineata… A fost un cosmar, ba nu, un vis… care se transformase in cosmar… Nu am avut ocazia sa merg la tara… Probabil aceste idei preconcepute se formasera doar in subconstientul meu, si imi formasem o astfel de imagine ideala a acestui loc. Ma scol din pat vesel ca a fost doar imaginatia mea…
Ih! Fratilor, daca ajung la intalnire, sa nu va uitati stramb la mine cand o sa cer o bere fara alcool...
Deschid dulapul si starea de consternare de care va povesteam mai sus sare pe mine, gata sa ma dea jos. Daca gaseam acolo “iarba” era de inteles: mai are nevoie omul sa se destinda; daca gaseam o narghilea nu era asa mare lucru: “iarba era prea moale”. Dar nu, inauntru erau niste sticle cu tuica. Si dintre acestea, uneia ii lipsea o palma din lichidul inveselitor. Concluzia acestei mici investigatii? Foarte simplu de tras: bunica-mea trage la masea. Imaginati-va: o babuta de la sat, cu batic in cap, cu frica de Dumnezeu – din acelea pe care le vedeti la stiri. Adica ceva de genul: “sweet ol’ lady”. Oare ce se intampla cu lumea asta? In ritmul asta, maine trebuie sa mai aflu ca sora-mea e hermafrodita… Asa, revenind la chestia cu maseaua si cu trasul, sper ca nu e ereditar. De fapt, se spune ca anumite chestii sar peste o generatie. Parintii mei nu beau. Asta nu-i a buna. Adica s-ar putea ca “microbul” sa fie in mine, zacand, gata sa scoata capul la lumina cu prima ocazie.
In acest moment ma trezesc. Este ora 8:43 dimineata… A fost un cosmar, ba nu, un vis… care se transformase in cosmar… Nu am avut ocazia sa merg la tara… Probabil aceste idei preconcepute se formasera doar in subconstientul meu, si imi formasem o astfel de imagine ideala a acestui loc. Ma scol din pat vesel ca a fost doar imaginatia mea…
Ih! Fratilor, daca ajung la intalnire, sa nu va uitati stramb la mine cand o sa cer o bere fara alcool...
Bistro de l'arte 2
… cu piciorul pe acceleratie, viteza depaseste Mach 1… 2… 3… totul se distorsioneaza, timpul nu mai conteaza, lumea incetineste in jurul meu, aproape de viteza luminii, motorul se incinge, se aprind semnalele de alarma, 10 secunde pana la viteza luminii, deja totul nu mai are sens, lumea e formata din linii care se preling in uitare, 5 secunde, motorul e la temperatura maxima, suprasolicitat, 3, ochii fixati pe bord, 2 secunde, sigurantele cedeaza, aerul arde in jurul meu, o secunnda… si apoi liniste, un moment care se cufunda in eternitate… Se spune despre ultima secunda din viata ca dureaza o eternitate, am apucat sa vad ca totul e o inselaciune -> dureaza chiar mai mult <-… Mi-au trecut prin minte toate evenimentele marcante de pana acum, cand a murit bunicul meu… cand am terminat clasa a 8a, m-am despartit de colegi, si urma sa ma pregatesc de un nou inceput...
Am spart barierele vitezei, totul este o ceata in jur, doar eu mai exist, eu si motorul care, solicitat la maximum, cedeaza, linistea se spulbera, dar nu realizez, totul s-a terminat, explozia motorului ma propulseaza prin geam pentru ca in secunda urmatoare sa ma transforme in praf care din inertie se imprastie la o viteza mai mare decat a indraznit cineva sa ajunga. Explozia sparge linistea unei zile senine si spulbera totul ca pe vise efemere. Liniste, in final liniste...
Am spart barierele vitezei, totul este o ceata in jur, doar eu mai exist, eu si motorul care, solicitat la maximum, cedeaza, linistea se spulbera, dar nu realizez, totul s-a terminat, explozia motorului ma propulseaza prin geam pentru ca in secunda urmatoare sa ma transforme in praf care din inertie se imprastie la o viteza mai mare decat a indraznit cineva sa ajunga. Explozia sparge linistea unei zile senine si spulbera totul ca pe vise efemere. Liniste, in final liniste...
miercuri, 28 noiembrie 2007
Poezie de Toamna -2007- Cugetarile gemenilor
Mergi pe undeva. Nu conteaza pe unde: pe camp, printre blocuri sau pe sub o sarma pe care sunt pusi la uscat chiloti marimea XXL. Si, tot mergand asa fara scop si fara directie, iti vine o idee de genul: “baaaaaa, ce misto ar fi sa intalnesc acum o gagica faina!”. Nu apuci bine sa ajungi la sfarsitul gandului, ca paf! In fata ta aterizeaza o gagica voluptoasa de te sensibilizeaza la intrinsec. “Moama, frate, ce noroc, ce misto, ce gagica!”, iti zici tu si dai sa te apropii de ea. N-apuci bine sa-ti desclestezi buzele intr-o miscare elogioasa, ca iar auzi paf si langa gagica apare o chestie diforma, bondoaca, celulitica. E un butoi? E monstrul din Loch Ness? Nu. E si mai rau: e prietena ei cea mai buna. “De unde dracu’ a aparut aratarea? Cum de n-am vazut-o? Doar blocheaza soarele…”
Treci peste socul initial, iti stergi de pe fata expresia de “am vazut moartea cu ochii”, iti aduni globii oculari dintre papadii si avansezi cutezator spre nimfa si sora ei vitrega, apocalipsa. Vrei sa ii spui ceva gagicii, un numar, un cico, o maslina feliata, dar blestemul supraponderal se baga intre ea si tine, ranjind a lipsa intelectuala. E ca un fel de secretara pocitania asta. Stie tot despre prietena ei – ce guma de mestecat prefera, cate floricele au sosetele roz purtate ieri sau programul social pe intreaga luna. Ca sa ajungi la gagica, trebuie intai sa treci peste ea… Sau pe sub ea. Iti faci programare. Gagica se consulta totdeuna cu lighioana: “Vineri e bine pentru tine, Nuti? [astea hade au intotdeuna nume exotice] Zici ca ai meditatie, deci nu se poate… Sambata ai lectii de balet, nu? [zau asa, balet? Te-au mintit, fata, iti zic eu ca astia vor sa faca pick-hammer din tine]. Si duminica pian, asa-i? [stiam eu ca trebuie sa aiba si o coarda sensibila… cati saltimbanci tine coarda asta a ta? 20? 50? ] Bine, deci ramane pe joia viitoare…”
In ragazul pana la intalnire, te duci intr-un suflet la biserica, infasori un acatist intr-o bancnota de 10 si te rogi sa plece ciuma la pat. Maaare greseala! Vine ziua cea mare si, dupa ce astepti 20 de minute ni frig, bazaie telefonul. Raspunzi cu clantanit de dinti. “Nu, nu dardai de frig, doar ca imi place mie sa cant simfonii cu dintii… Dar ce s-a intamplat de nu mai apareti?” De la celalalt capat, o voce gingasa contureaza napasta: “Pai, stii, Nuti e bolnava si trebuie sa stau cu ea…” Iti dai jos cerul din cap, o iei la pas spre casa si te defulezi liric in legatura cu Nuti. Peste cativa ani o sa-ti apara si un volum de poezii.
Treci peste socul initial, iti stergi de pe fata expresia de “am vazut moartea cu ochii”, iti aduni globii oculari dintre papadii si avansezi cutezator spre nimfa si sora ei vitrega, apocalipsa. Vrei sa ii spui ceva gagicii, un numar, un cico, o maslina feliata, dar blestemul supraponderal se baga intre ea si tine, ranjind a lipsa intelectuala. E ca un fel de secretara pocitania asta. Stie tot despre prietena ei – ce guma de mestecat prefera, cate floricele au sosetele roz purtate ieri sau programul social pe intreaga luna. Ca sa ajungi la gagica, trebuie intai sa treci peste ea… Sau pe sub ea. Iti faci programare. Gagica se consulta totdeuna cu lighioana: “Vineri e bine pentru tine, Nuti? [astea hade au intotdeuna nume exotice] Zici ca ai meditatie, deci nu se poate… Sambata ai lectii de balet, nu? [zau asa, balet? Te-au mintit, fata, iti zic eu ca astia vor sa faca pick-hammer din tine]. Si duminica pian, asa-i? [stiam eu ca trebuie sa aiba si o coarda sensibila… cati saltimbanci tine coarda asta a ta? 20? 50? ] Bine, deci ramane pe joia viitoare…”
In ragazul pana la intalnire, te duci intr-un suflet la biserica, infasori un acatist intr-o bancnota de 10 si te rogi sa plece ciuma la pat. Maaare greseala! Vine ziua cea mare si, dupa ce astepti 20 de minute ni frig, bazaie telefonul. Raspunzi cu clantanit de dinti. “Nu, nu dardai de frig, doar ca imi place mie sa cant simfonii cu dintii… Dar ce s-a intamplat de nu mai apareti?” De la celalalt capat, o voce gingasa contureaza napasta: “Pai, stii, Nuti e bolnava si trebuie sa stau cu ea…” Iti dai jos cerul din cap, o iei la pas spre casa si te defulezi liric in legatura cu Nuti. Peste cativa ani o sa-ti apara si un volum de poezii.
Bistro de l'arte
-fara speranta-
E dimineata. Cel putin pentru mine. Ma scol, pornesc cutia gri de sub birou si ma duc sa anihilez “respiratia urat mirositoare”. Primesc mancarea pe tava, o mananc rapid, multumit ca dupa aceea o sa ma duc sa ma joc. Multumesc politicos pentru masa si ma deplasez plin de speranta in camera mea.
In sfarsit! Dublu click pe icoana de la Gothic, incarc o salvare si incep… Err… Vreau sa incep.
-Bogdaaaaaan! se aude din celalalt colt al casei.
-Daaaaaaaa! strig eu gata sa imi ucid bunica.
-Bogdaaaaaan! pentru o a doua oara.
Pe drum, inca o data:
-Daaaaaaaa!.
Ajung in bucatarie.
-Du-te, te rog, pana la magazin si ia-mi o ciocolata menaj,
-Ce naiba e ciocolata menaj?
-Asa ii spui si stie el ce sa iti dea.
Benee… Injur una in minte si pornesc in misiune. Misiune pentru ca de la mine pana la magazin trebuie sa trec peste cateva obstacole in adevaratul sens al cuvantului.
1 - Tiganul mic si prost care imi cere masinute de cand il stiu.
2 - Vecinul cretin care ma intreaba de fiecare data: “ai jocuri noi? Cand vii la mine cu HDDul?”
3– Adunatura: Hai ba, nu mai vii si tu afara sa stai cu noi? [ adica sa ma dau pe leagan cu un manelist, trei rapperi si inca un copil de clasa a 7a ]
Trec cu bine peste astea trei, ajung la magazin, unde ma lovesc de o coada neobisnuit de lunga. Astept… ajung la rand si cer.
-Aveti ciocolata menaj?
-Aaaa… Ce-i aia?
[@#%$@#^*… acum ce urmeaza? ]
Stau si ma gandesc mai bine si imi aduc aminte ca e pentru prajitura.
-Din aia ce se foloseste la prajitura.
-Aaa, pai nu am decat amaruie. Dar e buna si asta.
-Bine, dati-mi.
Plin de speranta ca am luat ce trebuia si ca o sa ma joc, i-o inmanez bunica-mii, care face o fata lunga.
-Ce, nu-i buna?
Raspunde cu volumul dat la minim:
-Ba da…
-Na, hai ca ma duc la joaca.
Joc jumatate de ora, vine vecina, invatatoare.
-Bogdan, lasa-ma sa intru pe mail, te rog, am de primit niste fisiere.
-Bine…
Intra pe mail, gaseste ce ii trebuie, dar mai sta o ora calare pe computer. De ce? O colega de-a ei trimite orice slide in PowerPoint ce i se pare interesant. Si ea se uita la fiecare.
Turband, aprind televizorul. Evident, nimic interesant. Merg in gradina, stau pe banca si rasfoiesc niste oferte. Trece timpul, ma duc in camera, ea se ridica de pe scaun si pleaca…
Haha. In sfarsit. Intru in joc. Dar nuuuu… ca trebuie sa vina ai mei la mine si sa imi zica:
-Hai ca au venit niste prieteni din Germania.
[ ACUM TI-AI GASIT SA VII? ]
Ma duc, spun “kuss die Hand” si, evident, trebuie sa stau cu ei, ca deh. Ei m-au tinut o jumatate de luna asta-vara…
Pleaca si ei… E seara, aproape 7.
Intru in camera, jocul functioneaza in continuare. Resume game [Ce dracu? ] Se blocheaza computerul. Desktop ->… has encountered a serious error and needs to close. Send/ Don’t Send.
[@#%$@#^* tata-tu]
Splendid. Dublu click din nou pe Gothic.
-Bogdaaaaaan! Acelasi strigat de lupta se aude din bucatarie.
-Daaaaa…
-Bogdaaaaaaan!
-Daaaaaa…
-La telefon!
[ In camera nu am fix ]
-Alo?
-Salutare bai, ce mai faci? Nu vii la Alex? [ fost coleg – parintii nostri se inteleg foarte bine si eu trebuie sa fac cam tot ce face el ]
-Aaaa… Ce? N-am stabilit ca nu mai merg?
-Pai singur nu merg si am zis sa te chem… Da-mi-o pe maica-ta.
………………..
-Hai, rucsacu si mergi.
[ straight face ]
Mergi. Fara Discutie. Nu numai calculator. Mai fa si ceva pentru tine.
[desi cu o zi inainte fusesem afara toata ziua]
Vina mama lui cu masina dupa mine. Ma duc, ajung, fac. Ma urc in masina si ajung acasa. E 11 noaptea, aprind computerul. Intru in joc si se ia curentul…
E dimineata. Cel putin pentru mine. Ma scol, pornesc cutia gri de sub birou si ma duc sa anihilez “respiratia urat mirositoare”. Primesc mancarea pe tava, o mananc rapid, multumit ca dupa aceea o sa ma duc sa ma joc. Multumesc politicos pentru masa si ma deplasez plin de speranta in camera mea.
In sfarsit! Dublu click pe icoana de la Gothic, incarc o salvare si incep… Err… Vreau sa incep.
-Bogdaaaaaan! se aude din celalalt colt al casei.
-Daaaaaaaa! strig eu gata sa imi ucid bunica.
-Bogdaaaaaan! pentru o a doua oara.
Pe drum, inca o data:
-Daaaaaaaa!.
Ajung in bucatarie.
-Du-te, te rog, pana la magazin si ia-mi o ciocolata menaj,
-Ce naiba e ciocolata menaj?
-Asa ii spui si stie el ce sa iti dea.
Benee… Injur una in minte si pornesc in misiune. Misiune pentru ca de la mine pana la magazin trebuie sa trec peste cateva obstacole in adevaratul sens al cuvantului.
1 - Tiganul mic si prost care imi cere masinute de cand il stiu.
2 - Vecinul cretin care ma intreaba de fiecare data: “ai jocuri noi? Cand vii la mine cu HDDul?”
3– Adunatura: Hai ba, nu mai vii si tu afara sa stai cu noi? [ adica sa ma dau pe leagan cu un manelist, trei rapperi si inca un copil de clasa a 7a ]
Trec cu bine peste astea trei, ajung la magazin, unde ma lovesc de o coada neobisnuit de lunga. Astept… ajung la rand si cer.
-Aveti ciocolata menaj?
-Aaaa… Ce-i aia?
[@#%$@#^*… acum ce urmeaza? ]
Stau si ma gandesc mai bine si imi aduc aminte ca e pentru prajitura.
-Din aia ce se foloseste la prajitura.
-Aaa, pai nu am decat amaruie. Dar e buna si asta.
-Bine, dati-mi.
Plin de speranta ca am luat ce trebuia si ca o sa ma joc, i-o inmanez bunica-mii, care face o fata lunga.
-Ce, nu-i buna?
Raspunde cu volumul dat la minim:
-Ba da…
-Na, hai ca ma duc la joaca.
Joc jumatate de ora, vine vecina, invatatoare.
-Bogdan, lasa-ma sa intru pe mail, te rog, am de primit niste fisiere.
-Bine…
Intra pe mail, gaseste ce ii trebuie, dar mai sta o ora calare pe computer. De ce? O colega de-a ei trimite orice slide in PowerPoint ce i se pare interesant. Si ea se uita la fiecare.
Turband, aprind televizorul. Evident, nimic interesant. Merg in gradina, stau pe banca si rasfoiesc niste oferte. Trece timpul, ma duc in camera, ea se ridica de pe scaun si pleaca…
Haha. In sfarsit. Intru in joc. Dar nuuuu… ca trebuie sa vina ai mei la mine si sa imi zica:
-Hai ca au venit niste prieteni din Germania.
[ ACUM TI-AI GASIT SA VII? ]
Ma duc, spun “kuss die Hand” si, evident, trebuie sa stau cu ei, ca deh. Ei m-au tinut o jumatate de luna asta-vara…
Pleaca si ei… E seara, aproape 7.
Intru in camera, jocul functioneaza in continuare. Resume game [Ce dracu? ] Se blocheaza computerul. Desktop ->… has encountered a serious error and needs to close. Send/ Don’t Send.
[@#%$@#^* tata-tu]
Splendid. Dublu click din nou pe Gothic.
-Bogdaaaaaan! Acelasi strigat de lupta se aude din bucatarie.
-Daaaaa…
-Bogdaaaaaaan!
-Daaaaaa…
-La telefon!
[ In camera nu am fix ]
-Alo?
-Salutare bai, ce mai faci? Nu vii la Alex? [ fost coleg – parintii nostri se inteleg foarte bine si eu trebuie sa fac cam tot ce face el ]
-Aaaa… Ce? N-am stabilit ca nu mai merg?
-Pai singur nu merg si am zis sa te chem… Da-mi-o pe maica-ta.
………………..
-Hai, rucsacu si mergi.
[ straight face ]
Mergi. Fara Discutie. Nu numai calculator. Mai fa si ceva pentru tine.
[desi cu o zi inainte fusesem afara toata ziua]
Vina mama lui cu masina dupa mine. Ma duc, ajung, fac. Ma urc in masina si ajung acasa. E 11 noaptea, aprind computerul. Intru in joc si se ia curentul…
Si totusi, de ce?
Cum indienii au vaca, ortodocsii au crucea si post-hunterii au forumul [ :-“ ] asa am si eu sambata.
Dar acea zi sacra a fost calcata in picioare de “ei”, de guvern, odata cu ziua recuperarii. Inca de mic, am protestac adanc, atunci cand eram chemati la scoala sambata. Eu stiam ca m-am nascut cu dreptul asta, de a avea sambata si duminica libere si nu mergeam ci protestam, dormind adanc.
Vremurile s-au schimbat, guvernul la fel [ oricum, aceiasi cretini -_- ] – cu unul cu aceleasi idei “senzationale”, asa ca a venit o noua recuperare. Nu era de ajuns ca orele de germana au lasat urme adanci pentru unii, dar a trebuit sa lase si pentru mine, pentru recuperarea celor trei ore de germana.
Fiecare om trebuie sa ia o decizie cruciala in viata, cum ar fi casatoria, ce masina sa-si aleaga, ce sosete si daca sa mearga la scoala sambata…
Mi-am ales sosetele [alea de joi ] si am mers la scoala azi, sambata, sculat iar la 6 jumate, ca sa citesc despre Uniunea Europeana la ora de germana [sadica faza :P ].
Eu si mana bleaga de colegi care au venit ne-am plans pe umar cand am vazut ca nu se puneau absente, dar am rezistat barbateste, indurand cele trei ore…
Si nu inteleg. Toata lumea ii tolereaza pe vegetarieni, facandu-le un fel de pizza special pentru ei, dar pe mine ma obliga sa merg sambata la scoala ! ! ! Sa imi manance mie o zi care s-ar fi putut dovedi placuta, ca sa recuperez si orele de optional… Si, cand a fost greva monstru de acum cativa ani, nu s-a recuperat nici o zi… Cel putin clasa noastra.
Azi am invatat o lectie mare… Vine un moment, pe neasteptate, cand vei fi nevoit sa calci peste principiile tale cele mai sacre…
Ma duc sa ma culc!
Dar acea zi sacra a fost calcata in picioare de “ei”, de guvern, odata cu ziua recuperarii. Inca de mic, am protestac adanc, atunci cand eram chemati la scoala sambata. Eu stiam ca m-am nascut cu dreptul asta, de a avea sambata si duminica libere si nu mergeam ci protestam, dormind adanc.
Vremurile s-au schimbat, guvernul la fel [ oricum, aceiasi cretini -_- ] – cu unul cu aceleasi idei “senzationale”, asa ca a venit o noua recuperare. Nu era de ajuns ca orele de germana au lasat urme adanci pentru unii, dar a trebuit sa lase si pentru mine, pentru recuperarea celor trei ore de germana.
Fiecare om trebuie sa ia o decizie cruciala in viata, cum ar fi casatoria, ce masina sa-si aleaga, ce sosete si daca sa mearga la scoala sambata…
Mi-am ales sosetele [alea de joi ] si am mers la scoala azi, sambata, sculat iar la 6 jumate, ca sa citesc despre Uniunea Europeana la ora de germana [sadica faza :P ].
Eu si mana bleaga de colegi care au venit ne-am plans pe umar cand am vazut ca nu se puneau absente, dar am rezistat barbateste, indurand cele trei ore…
Si nu inteleg. Toata lumea ii tolereaza pe vegetarieni, facandu-le un fel de pizza special pentru ei, dar pe mine ma obliga sa merg sambata la scoala ! ! ! Sa imi manance mie o zi care s-ar fi putut dovedi placuta, ca sa recuperez si orele de optional… Si, cand a fost greva monstru de acum cativa ani, nu s-a recuperat nici o zi… Cel putin clasa noastra.
Azi am invatat o lectie mare… Vine un moment, pe neasteptate, cand vei fi nevoit sa calci peste principiile tale cele mai sacre…
Ma duc sa ma culc!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
